Un tanc uriaș pe drum mergea,
Cu roți de oțel, dar voia să zboare cumva.
În fața lui, o gâscă stătea,
Cu ochii închiși, făcea yoga pe-o stea.

— “Oprește-te, gâscă, că eu nu-s ușor!
Dacă te calc, rămâi doar decor!”
Dar gâsca râse și spuse ștrengar:
— “Eu sunt din fum, sunt vis, sunt coșmar!”

Tancul oftă și se scărpină-n tun,
— “Am stat prea mult în soare, sunt confuz profund!”
Încercă să zboare, dar n-avea aripi,
Doar o țeavă ce scotea tunete mici.

Gâsca se ridică și zbârnâi din pene,
— “Hai la balet, să dansăm fără scheme!”
Tancul pe loc s-a blocat ca un zid,
În sufletul lui simțea un frigid.

Și uite așa, pe drum lăptos,
Un tanc și-o gâscă dansau armonios.
Un general privi și-și smulse mustața:
— “Asta-i trădare! Chemăm artileria-n piață!”

Dar tancul râdea, iar gâsca zbura,
Și în final, ce-a contat altcândva?
Căci logica, dragă, se rupe ușor,
Când tancul visează și gâsca-i actor.