Mi-e dor de tine, Doamne, îmi este-atât de dor... !     
Pășesc pe scara vieții, și-n loc să urc... cobor.   Pe treptele virtuții, în loc să cresc... eu scad,           Mă prind din nou cu patos, dar tot greșesc și cad.       
Cum pot zări Lumina,  și-apoi să n-o ating? Cum să-nțeleg Iubirea, când din iubire plâng?     Întinde-mi brațul, Doamne, și-ajută-mă, Te rog!       Cum vrei s-ajung la Tine, cu sufletul olog?            Și cred că poți, de vrei, ajută-mi necredinței Durerea să mi-o iei, dând aripi biruinței.   
Căci știi că suntem slabi, și nu putem lupta,          Noi ne lăsăm, Părinte, în Sfântă Voia Ta... !