IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare.

Merit sa fiu pedepsit . Nu imi treceti cu vederea vina, nu ma considerati nevinovat.

Sunt vinovat . De prea multa viata care o am in mine si as vrea daca as putea sa o impartasesc tututor celor ce ii ating . Cu mintea, cu gandul , cu fapta , cu trupul. Simt si simt atat de mult incat de multe ori ma infranez, ma opresc , ma blochez.  Ma fac ca nu vad ceea ce eu vad .  Mi-as dori sa nu las nicio forma de viata sa treaca mai departe fara sa ii dau un zambet. Sa ii fac o poveste . A lui. Acolo unde nimeni nu mai crede in povesti sa pot sa ii daruiesc povestea lui. Unica.  Uneori reala alte ori imaginara alteori in gand sau in vis. Uneori in celule sau atomi. Alteori ii creez pe ei lasandu-i sa isi faca singuri personajul si povestea.

Povestile au personaje , iar ele trebuiesc create. O fac cu toata bucuria si tremur atunci cand imi reusesc . Atunci cand oamenii zambesc din nimic. Atunci cand timpul imi devine aliat si se si opreste din cand in cand pentru o simpla, sau nu.. poveste.

Nu ma schimb de ani de zile sunt acelasi copil ce isi bea uneori cafeaua  inmuind cascaval in ea . Ciudat nu ? Dar pentru mine este a simti . Si o sa povestesc intr-o zi si despre cafeaua cu cascaval. Dar nu azi. Azi este despre o altfel de iertare decat cea din DEX.

Este despre iertarea ce nu o  cer cuiva anume  , este desprea iertarea ce mi-o cer mie insumi pentru ca nu intotdeauna povestile mele au dat doar bucurie si zambet.  Am creat fara voia mea  personaje hidoase,rele,egoiste , am creat si durere am creat si lacrimi. Iar toate astea ma pun jos intr-o lume pe care nu mi-o recunosc intr-o poveste careia nu ii apartin. Atunci cad si zbier de durere ca nu sunt capabil sa dau doar frumos, nu gasesc calea ca povestile sa fie doar pline de zambet si a simti. 

As putea ucide povestile. Pe toate.  Atunci  nu ar mai fi lacrimi . Dar nici bucurie nu ar fi. 

M-as putea ucide pe mine. Asa incat sa nu mai nasc personajele povestilor. Dar ramanem singuri , intr-o lume ce ar avea dreptate sa nu mai creada in povesti. Intr-o lume in care pana si canibalii s-au saturat de oameni. Intr-o lume in care atitudinea pozitiva si zambetul fortat este la mare moda. Intr-o lume in care singurul pesonaj care il daruim lumii este un selfie cu un zambet fals. Intr-o lume in care nu ne atingem sufletele ci doar trupurile. Intr-o zvarcolire continua catre a fi popular, a place, a fi uratul frumos social acceptat. Intr-o lume in care intre a nu avea zambet si nu avea net alegem prima varianta. Intr-o lume in care prima intrebare pe care o punem este " Aveti wi fi ? " si nu .." Ai zambit azi ? "

Pentru toate astea , iarta-ma , sufletul meu.