...scriem atunci cand suferim, atunci cand ne doare, atunci cand am vrea sa plangem, dar lacrimile nu rasar in ochi. De fapt scriem atunci cand plangem in noi, urlam inconjurati de nefericire si de durere. Unii scriu, altii vorbesc, altii picteaza, unii sculpteaza, fiecare se exprima in forma care i se potriveste cel mai bine. Eu scriu, imi scriu si descriu trairile, imi scriu si descriu simtirile, imi imprastii lacrimile printre cuvinte, imi eliberez durerea in propozitii, imi sparg lacatul sufletului si las sa iasa la iveala tot ce adun acolo, mai mult rele decat bune.Cand deschid usa mea interioara, usa sufletului, o fac cu teama de a nu produce o avalansa, un torent , o furtuna.
Si totusi exist...si totusi visez...si totusi, visului creat pentru a putea supravietui in realitatea pe care o traim, ii e necesar si picuri de tangibil...macar de amorul artei daca nu din necesitate stringenta...