"M-am indragostit de o inima imperfecta. O inima puternica ale carei batai te invatau sa amesteci culorile, sa tremuri sunetele si sa inveti durerea. O inima plina de cicatrici, colturoasa, din care lipseau bucati intregi lasand sa se vada rani sangerande, inca deschise. Nimeni n-a inteles de ce m-am indragostit de o inima imperfecta. Nimeni n-a inteles ca cicatricile reprezentau suflete carora li s-a daruit si pe care le-a iubit .. Ca ranile sangerande erau dezamagiri care inca dureau.
Am iubit o inima imperfecta scriind-o pe pagina cenusie a sufletului cu lacrimi si dor, cu furie si deznadeste. Am iubit  cu ura, vazand ca inima aceea imperfecta nu poate sa-mi iubeasca inima perfecta.
Mi-a indragostit inima desi nu o voia pentru ca era prea naiva si perfecta. A jupuit-o, a maltratat-o, a biciuit-o…Ii spunea condescendent ca iubirea trebuie traita pana la paroxism, cu suprema incordare, pana ajungi la acea stare in care nu mai poti altfel. Dar ca oricum isi pierde timpul pentru ca inima mea nu e capabila sa inteleaga.
Inima imperfecta imi tacea adanc si indiferent cand ii spuneam cat o iubesc. Ucidea cuvintele inimii mele, facand-o cersetoare si penibila. Ii reprosa mereu ca nu face nimic bine, ca nu merita iubire, doar pagini scrise cu carbuni incinsi…pe inima mea perfecta.
Si a lovit-o… Si a umilit-o… A batjocorit-o pana cand inima mea perfecta a obosit. Speriata, s-a uitat in oglinda si a vazut ca nu mai e perfecta. E scrijelita toata, colturoasa si buhaita de atatea cicatrici.
- Gata! Ma opresc! Nimic nu fac bine. Inima mea nu mai e perfecta! E plina de zgarieturi, dinti si piele smulsa. Am o inima oribila, acum chiar nu vad ce sa iubesti la ea.
- Asa e. Si cu toate astea sunt inca aici.
- De ce?
- Eeee. Acum poti sa zambesti.
Inima mea e imperfecta. Si frumoasa. Cu batai puternice si hotarate. A invatat sa amestece culorile, sa tremure sunetele si sa doara durerea...Simte iubirea pana la paroxism. Inima mea e iubita unic si total. Si nu are nevoie sa i se spuna. A invatat sa simta…"