Treisprezece cămile dansează pe sârmă,
În deșertul verde-al unui vis de iarnă.
Un păianjen bătrân le numără pașii,
Dar uită să spună că azi poartă șoșoni de aramă.

Treisprezece stele cad în ocean,
Dar apa refuză să le înghită.
Un pește filosof citește un plan,
Despre cum să mănânce o minge gonflabilă.

Treisprezece ceasuri bat în același minut,
Dar timpul râde și fuge-napoi.
O bufniță strigă: „Nu are sens!”
Dar ecoul răspunde: „Nici tu nu ai!”

Treisprezece umbre joacă șah cu nimicul,
Regina-i o vulpe, nebunul – un corb.
Se ridică o ceață, se-nvârte pământul,
Și 13 râde... căci e doar un zvon.