Într-o noapte, pe-un pat de nori croșetați,
Un șarpe filosofic și-o lampă dansau dezbrăcați.
Ea lumina, el șoptea, într-o limbă extraterestră,
Iar salteaua gemea blând, ca o harpă sinistră.

Pe perete, un tablou cu o bufnuta în poziție tactică,
Îi privea cu dispreț și-un fior de nostalgie didactică.
– „Ce e pasiunea?” – șuieră șarpele, răsucindu-se-n pântec.
– „E când intri și ieși ca un tren într-un tunel poetic.”

Lampă râse electric, pâlpâind ca un orgasm cu bec,
Iar luna, geloasă, se făcu portocalie de necaz și de defect.
Pe jos, o linguriță tremura într-un ritm epileptic,
În timp ce patul își recita poezia erotică-n metric.

Dimineața, totul părea doar un vis cu miros de tămâie,
Doar șarpele zâmbea lung, cu un aer de „eu știu ce-a fost, nu-i o rușine.”
Iar lampa, obosită, clipea într-un ritm de tangou,
În timp ce soarele ofteza: „Ah, voi, păcătoșilor de neon!”