Suntem aproape, in fata cortinei cazute. Luminile sunt stinse. praful se ridica de pe scaune in lumina scazuta a lunii cu colturile rupte. imi dau seama ca sunt singurul spectator al acestui teatru, in jurul meu fiind doar capete desprinse de restul trupului. Cred ca cineva s-a jucat cu ele, deoarece unele par sa nu se potriveasca cu trunchiul prea gros sau prea subtire, de care sunt legate cu o sfoara. Viermi le-au patruns in voie iar acum, parasite de orice gest, asteapta in tacere a doua moarte. Incerc oar sa imi dibui miscarile ordonate ale inimii. par sa fiu viu, desi nu stiu cat timp a trecut, cine sunt si de unde vin.