Te-am iubit cum arde cerul
În amurgul său târziu,
Ca o stea ce-și lasă gerul
Într-un suflet prea pustiu.

M-ai chemat pe nume dulce,
Mi-ai fost vis și răsărit,
Dar iubirea ta se duce
Ca un val prea rătăcit

Mâinile-mi sunt pline, goale,
De atingeri ce-au fost ieri,
Și în suflet cresc petale
Din dureri și primăveri.

Ai fost foc și alinare,
Ai fost umbră și cuvânt,
Acum ești doar o visare
Ce mă doare pe pământ.

 pe marginea timpului curgeau lumini

 spargand oglinda uitarii

un cer fara margini in scutura gandul

peste tacutele colturi

 ale serii.

respira culorile viselor stinse

in umbre de aur si praf de cuvant

cand moartea se joaca prin plete de vant

si cerne iluzii pe-al vietii pamant 

un val fara nume atinge tacerea

se-ascunde sub pleoapa un dor nefiresc

iar timpul isi pierde conturul in mine

un joc nesfrasit

absurd

si ceresc

 

Un tanc uriaș pe drum mergea,
Cu roți de oțel, dar voia să zboare cumva.
În fața lui, o gâscă stătea,
Cu ochii închiși, făcea yoga pe-o stea.

— “Oprește-te, gâscă, că eu nu-s ușor!
Dacă te calc, rămâi doar decor!”
Dar gâsca râse și spuse ștrengar:
— “Eu sunt din fum, sunt vis, sunt coșmar!”

Tancul oftă și se scărpină-n tun,
— “Am stat prea mult în soare, sunt confuz profund!”
Încercă să zboare, dar n-avea aripi,
Doar o țeavă ce scotea tunete mici.

Gâsca se ridică și zbârnâi din pene,
— “Hai la balet, să dansăm fără scheme!”
Tancul pe loc s-a blocat ca un zid,
În sufletul lui simțea un frigid.

Și uite așa, pe drum lăptos,
Un tanc și-o gâscă dansau armonios.
Un general privi și-și smulse mustața:
— “Asta-i trădare! Chemăm artileria-n piață!”

Dar tancul râdea, iar gâsca zbura,
Și în final, ce-a contat altcândva?
Căci logica, dragă, se rupe ușor,
Când tancul visează și gâsca-i actor.