M-am născut într-un cartier mult mai natal ca al meu.

Încă de la maternitate am fost remarcat drept un copil ceva mai obișnuit decât majoritatea. De distins ce eram, mama mă distingea de restul copiilor. La școală, un singur sufix m-a deosebit de colegii mei: fiecare dintre ei era un elev silitor, mie îmi lipsea -or ăla de la sfârșit. Este greșită ideea că am luat note proaste, deoarece nu le-am luat eu, ei mi le-au dat! Am avut ore de dictare, erau vremuri dictatoriale, ce să facem?! La matematică, n-am putut să sufăr principalele operații. Adunarea, că se dădea prea dimineața, în curtea școlii, scăderea, mai ales a notei la purtare, împărțirea mărului. Înmulțirea m-a atras, ce e drept, mult mai târziu și nu la matematică, dar să nu intrăm în amănunte. Desenul mă atrăgea, fără să am vreun talent, dar mi se pare faină meseria de senator. De asemenea, educația fizică era la mine un punct forte, goneam ca vântul după melci.

Când eram la liceu, m-am remarcat prin faptul că eram mai tânăr ca acum. Am trecut cu ușurință clasa, nu avea nici 20 de metri lungime, o treceam fără efort. Am fost o vreme în fruntea clasei, pe urmă m-am mutat într-o bancă mai în spate. 

Am terminat mai multe facultăți, nu vreau să mă laud. Cea mai ușoară a fost medicina, cea mai grea a fost politehnica, din 11, pe verticală, instituție care face ingineri. La medicină a fost simplu: orizontal, din 8, fabrică de doctori. 

Părinții și-au dorit să-mi găsesc o fată bună, am găsit, dar eram prea tânăr, bună era, dar 50 de dolari erau bani...Și-au dorit copii care să-mi semene, am făcut două bucăți, color, după buletinul meu. Și slujba e foarte bună, mai ales duminica, la biserică. Sunt un om cu multiple realizări în viață, realizez când plouă, când e prea cald sau părea frig - de regulă, realizez prea târziu, dar însă totuși....

multunesc Razvan Dragoi.