Ca o seară fără martori,

Cu prune uscate pe masă

Și Pepsi amar, băut din memorie.

N-a fost colind, nici miros de copilărie,

Doar pereții, prea albi, prea reci,

Și gânduri grele, trase la indigo

Din ani care nu mai trec.

Am mâncat încet, ca pe o vină,

Fiecare prună – un rest de timp,

Și-am băut singurătatea cu paiul,

Ca să nu doară prea limp.

Dar jos, lângă mine, respira Andrei,

Cu somnul lui simplu și cald,

Un animal care nu cere explicații

Pentru golul din om, pentru ce n-am.

În ochii lui nu era Crăciun sau sfârșit,

Nici promisiuni, nici trecut,

Doar faptul că sunt aici, acum,

Și că asta e de-ajuns, tăcut.

Și poate că fericirea nu vine cu lumină,

Ci stă pe podea, lângă tine,

Într-un câine care te iubește

Fără să știe cât de singur ești mâine